VRM - relația cu furnizorii

Management furnizori: cum ții baza de furnizori curată, completă și utilizabilă

Managementul furnizorilor înseamnă o fișă unică pe furnizor, cu date fiscale validate, contacte, contracte, liste de preț și documente cu termen de valabilitate, plus un responsabil desemnat. Fără aceste elemente, baza de furnizori devine o listă de nume din care lipsesc exact informațiile necesare când apare o problemă.

Cele mai multe companii au deja o listă de furnizori - în ERP, pentru facturare. Problema e că lista aceea conține datele necesare contabilității, nu cele necesare achizițiilor: nu are contactul operațional, nu are contractul, nu are condițiile agreate și nu are istoricul discuțiilor.

Managementul furnizorilor începe de la separarea acestor două nevoi și de la stabilirea unui singur loc în care echipa comercială caută informația.

Pe scurt

  • O fișă pe furnizor, cu date fiscale validate automat după CUI.
  • Contacte pe rol: comercial, logistică, financiar, escaladare.
  • Documente cu termen: contract, certificate, autorizații, asigurări.
  • Condiții comerciale versionate, cu istoricul modificărilor de preț.
  • Un responsabil intern pentru fiecare furnizor important.

Ce câmpuri sunt obligatorii, în realitate

Un formular cu patruzeci de câmpuri nu se completează. Regula practică: obligatoriu doar ce blochează o decizie - date fiscale, contact operațional, condiții de plată, termen de livrare agreat și documentele care expiră.

Restul rămân opționale și se completează în timp, pe măsură ce relația produce informație.

Clasificarea furnizorilor

Nu toți furnizorii merită același efort. O clasificare simplă în trei categorii - strategici, recurenți, ocazionali - decide cât de strâns urmărești fiecare relație și cine răspunde de ea.

  • Strategici: contract, evaluare periodică, plan de alternativă.
  • Recurenți: liste de preț actualizate și urmărirea livrării la timp.
  • Ocazionali: date minime, fără proces dedicat.

Cine ține baza curată

Datele nu rămân curate din intenție, ci din proces: validare la introducere, alertă pe documentele care expiră și revizuire a furnizorilor strategici la interval fix. Restul se degradează în șase luni.

Întrebări frecvente

Vedeți cum arată în CRMconnect

Furnizori, contracte, cereri de ofertă, comenzi și documente într-un singur loc, cu datele comerciale sincronizate. Totul este modul nativ al platformei, cu sincronizare către ERP-ul pe care îl folosiți deja.

Din același ghid: vrm - relația cu furnizorii